Ceasuri si clepsidre

Eram la un pas sa adorm, cand am realizat ca si ziua de azi a trecut. Nu faptul ca ziua s-a terminat ma sperie, ci faptul ca pe parcursul ei nici macar nu am stat sa ma gandesc ca in cateva ore o alta zi din viata mea se va sfarsi.
Poate nu sunt prea coerent. Sa va explic altfel. Cand eram mici copii pentru noi timpul nici nu exista. Era dimineata, era amiaza, era seara faceam aceleasi lucruri -de multe ori- lipsite de insemnatate. Ajungi la scoala, esti elev. Te gandesti in fiecare zi ce ai de pregatit pentru maine, ce prezinti, ce scrii, ce trebuie sa stii, ce ai facut azi, ce ai facut ieri, ce ai facut cu o ZI inainte.
Mai departe e facultatea. Saptamana 1, saptamana 2, saptamana 3, saptamana para, saptamana impara... totul se calculeaza in saptamani. Nu te gandesti ce ai facut ieri. Dar ce ai facut saptamana trecuta? In care saptamana ai examen?
Te angajezi. Muncesti. Primesti bani (o data pe luna). O data pe luna platesti fiecare factura, o data pe luna trebuie sa salvezi cele necesare pentru a supravietui pana la salariul de luna viitoare.
Iti dai seama cati ani ai trait. Cate ai facut la 18 ani. Cum ti-ai ratat sansa de a avea o slujba mai buna la 25 de ani. Cum ai avut primul copil la 30 de ani. Cum copilul tau are acum 20 de ani.
Esti pensionar. Observi oameni, vieti, caractere, limbaje, mimici, gesturi, toate diferite de 'PE VREMEA TA'.
Mori. Se vorbeste de tine ca de o generatie anterioara. Generatie dupa generatie se transforma in istorie. Istorie dupa istorie creaza timpul.
Noi definim timpul prin existenta noastra. El nu exista ca noapte si zi, ca ieri si azi, ca azi si maine. Totul se intampla concomitent. Pentru ca in timp ce tu dormeai, Pamantul se rotea. Iar cand tie iti era AZI, altuia ii era MAINE. Asta nu prea are sens, nu? Nu are sens pentru ca e absurd. Dar cand nu ne mai pasa de azi, de saptamana asta, de luna asta, de anul asta, de generatia asta, de istoria asta, o sa ajungem sa nu ne mai pese de timpul asta.
Iar cum spuneam timpul e definit prin existenta noastra.